Deputatul Ioan Balan este convins că duminică românii vor vota programul de dezvoltare liberal.

Acesta declară că duminică românii vor vota pentru dezvoltarea României și pentru creșterea bunăstării reale, adică vor vota PNL. Acesta spue că prin votul lor românii vor avea șansa pe 6 decembrie să scrie o parte din istoria Românie.

”Alegerile de duminică sunt fără îndoială cele mai importante alegeri parlamentare din ultimii 30 de ani. Românii trebuie să vină la vot ca să decidem împreună cea mai bună soluție pentru familiile noastre.

De rezultatul acestora depinde viitorul pe termen lungal României, depinde dezvoltarea noastră ca țară, depinde creșterea nivelului de trai alangajaților, al pensionarilor, al copiilor și al antreprenorilor români.

Niciodată România nu a avut o oportunitate atât de mare să se dezvolte așa cum are în următorii 4 ani. 80 de miliarde de euro obținute de Președintele Iohannis și de echipa PNL din fondurile europene, la care se vor adăuga alte zeci de miliarde de euro din bugetul național, vor susține cel mai amplu proiect de dezvoltare a României din ultimul secol.

Proiectele pentru utilizarea acestor resurse au fost în cea mai mare parte pregătite de echipa PNL în ultimul an, iar unele au început sau sunt deja gata. Este esențial ca după data de 6 decembrie PSD să nu mai aibă forța să împiedice dezvoltarea României, nici din Parlament și nici din alte instituții unde și-au plantat membri de partid. PSD a fost și rămâne cel mai mare obstacol în dezvoltarea țării, chiar dacă au guvernat țara în vremuri bune și ne-au împrumutat cu peste 100 de miliarde de lei.

După 20 de ani de guvernare PSD, socialiștii nu au lăsat nimic construit în urma lor și nici o viață mai bună pentru oameni. PSD nu trebuie să mai poată influența destinul României în următorii 4 ani. PSD a fost și rămâne cel mai mare adversar al creșterii bunăstării reale a oamenilor, pentru că după fiecare majorare de salarii sau de pensii, au impus taxe și impozite apăsătoare, au stimulat majorări amețitoare de prețuri și scăderi ale puterii de cumpărare.

PSD nu a reușit decât să învrăjbească societatea românească și să ne îndepărteze de valorile democratice din Uniunea Europeană. Am toată încrederea că duminică românii vor veni la vot cu mic cu mare și vor alege pentru ei și familiile lor dezvoltarea României, creșterea nivelului de trai al fiecărui român și modernizarea statului român.

Duminică fiecare român are șansa să scrie o parte din istoria țării noastre. În ceea ce-i privește pe moldovenii mei dragi, cred cu putere că aceștia vor veni în număr mare la vot, vor spun un DA pentru dezvoltarea Moldovei și un NU apăsat pentru socialiștii care ne-au ținut atâta vreme în subdezvoltare și sărăcie”, a precizat Ioan Balan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.