Eduard Dziminschi, primarul comunei Moara îi îndeamnă pe consătenii săi să iasă duminică la vot și să voteze cu sufletul pentru dezvoltarea comunei și pentru continuarea proiectelor începute deja. Edilul solicită și respectarea măsurilor de prevenire a infecției cu COVID-19 în secțiile de votare.
Redăm mesajul lui Eduard Dziminschi către localnicii din Moara:
“Votăm continuitatea, votăm proiectele începute în urmă cu 4 ani, în prezent mare parte dintre ele finalizate, altele în curs de realizare și foarte multe care desigur vor urma! Votăm pentru alți 4 ani PLINI de rezultate mărețe, prosperitate, investiții, pentru o comună a secolului XXI!
Să votăm cu sufletul pentru a nu opri aici ceea ce deja am început și pentru a nu rămâne la stadiul de planuri proiectele care au ca singur scop: dezvoltarea comunei MOARA!
Prin vot ne facem auziți, ne cerem drepturile și ne decidem viitorul!
Doar cu implicarea și susținerea dumneavoastră vom reuși să propulsăm imaginea comunei noastre dragi la cel mai înalt nivel și să punem pe picioare de acum înainte, ca și până acum, tot ceea ce aduce plusuri acesteia.
Contăm pe buna dumneavoastră credință, în sensul de a vota persoana care merită cu adevărat mandatul de primar și nu persoana care își cumpără cu bani votul! Vă mulțumim și vă dorim un weekend binecuvântat!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.