Electrician mort la serviciu după ce s-a rupt stâlpul pe care era. Incidentul s-a petrecut vineri după amiază, la Poiana Mărului-comuna Mălini.

Polițiștii au fost sesizați prin 112 de un electrician mort la serviciu. El s-au deplasat la fața locului și au demarat cercetări.

Din verificări a reieșit că bărbatul de 55 ani, din municipiul Suceava, angajat al SC. Bucovina Energo Consult SRL, efectua lucrări de înlocuire a cablajului unui stâlp de electricitate, situat în grădina unei localnice din satul Poiana Mărului, fiind urcat pe stâlpul respectiv. La un moment dat însă stâlpul s-a rupt în două iar electricianul, care se afla în vârf, a căzut în gol de la trei metri înălțime.

În urma căderii, bărbatul a intrat în stare de inconștiență. La fața locului a sosit un echipaj de ambulanță, care a efectuat manevre de resuscitare zeci de minute pentru ca ulterior să fie declarat decesul.

Polițiștii au întocmit în acest caz dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și uciderea din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.