Deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu în interpelează pe Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, pe tema drepturilor legale ale cadrelor din sistemul de Sănătate. Acesta a trimis minsitrului o scrisoare deschisă în care abordează teme importante din Sănătate.

Deputatul Eugen Bejinariu cere explicaţii despre măsurile luate în focarele COVID din spitale dar şi în ceea ce priveşte drepturile salariale ale angajaţilro din sistemul public de Sănătate. El aşteaptă răspunsurile în scris de la ministrul Vlad Voiculescu.

Redăm integral interpelarea deputatului Eugen Bejinariu:

“Stimate Domnule Ministru,

Cu referire la contextul măsurilor legale dispuse în domeniul sanitar pentru gestionarea pandemiei Covid-19 și având în vedere obligația autorităților de a implementa decizii ce conduc la respectarea tuturor drepturilor pe care le au toți lucrătorii din domeniul sanitar, vă adresez întrebari legitime ce revendică răspunsuri rapide.

Atât medicii cât și întreg personalul specializat sau auxiliar ce lucrează în domeniul sanitar alcătuiesc ceea ce cu toții numim, umil și recunoscător, “luptatorii din linia întâi a pandemiei”.

Având în vedere faptul că foarte multe unități sanitare au devenit adevarate focare Codiv-19 pe durata pandemiei și având în vedere faptul că un număr însemnat de persoane infectate cu noul coronavirus fac parte din rândul angajaților unităților medicale și spitalicești, precum și având revendicările legitime ale mai multor organizații sindicale din domeniul medical, vă rog să puneți la dispozitie un material detaliat care sa raspundă acestor preocupări:

1. Ce măsuri ați dispus în cadrul Ministerului Sanătații astfel încat în cadrul tuturor unităților sanitare din subordine sa se reducă numărul de infectări în rândul medicilor și personalului medical?
2. Ați determinat și comunicat un standard profesional privind durata de utilizare a echipamentelor de protecție ale medicilor și personalului medical?
3. În ce fel ați dispus să fie implementate garanții cu privire la faptul că în unitățile medicale ajung doar echipamente de protecție omologate și eficiente (astfel încat să evitați ca personalul medical să primească echipamente de protecție neconforme, așa cum au fost distribuite populației de către autorități)?
4. Ați elaborat un normativ de personal adecvat tratamentului pacientilor COVId -19 astfel încât să avem siguranța că toate unitățile medicale dispun de resurse umane specializate și astfel încât să fie asigurat atât dreptul la sănătate al cetățenilor români cât și drepturile cadrelor medicale?

5. Care este actul normativ de personal pentru asigurarea procesului de vaccinare la nivel național, astfel încât Ministerul Sănătății să garanteze resurse umane și materiale pe durata tuturor etapelor de vaccinare?

6. Ce masuri aveți în vedere pentru respectarea dreptului legal la pensia de urmaș pentru copiii personalului medical decedat la datorie (sunt 81 de persoane, medici si personal medical, membri ai Federației Sindicale Solidaritatea Sanitara, care au decedat în lupta pentru depășirea pandemiei și pentru care Guvernul refuză să acorde drepturile legale la pensia de urmaș și drepturile adiționale prevăzute de legea 56/2020)?

7. Aveți în vedere adoptarea unor masuri legale astfel încât COVID-19 să fie considerată boală profesională în rândul lucrătorilor din sănătate?

8. Ce măsuri aveți în vedere pentru respectarea drepturilor financiare ale lucrătorilor din sănătate, așa cum sunt acestea solicitate de membrii organizatiilor sindicale (anularea reducerii salariilor de bază prevazută în OUG 226/2020, introducerea tuturor categoriilor de lucrători din sănătate în Anexa 2 a legii 153/2017, raportatea tuturor sporurilor lucratorilor din sanatate la salariile de bază actuale, acordarea stimulentului de risc pe întreaga durată a pandemiei pentru toți lucrătorii din sănătate, plata gărzilor cu tariful orar aferent normei de baza, etc.)?

Toate cele de mai sus constituie frământări active și legitime ale zecilor de mii de lucrători din domeniul medical. Aceștia, dincolo de a fi gratulați cu eticheta de “luptatori aflați în prima linie” sunt profesioniști care fac sacrificii de un an și vor fi în continuare oameni pe care ne bazam pentru succesul campaniei de vaccinare in Romania.

Organizațiile sindicale au anunțat în mod repetat că vor organiza greve dacă drepturile lor nu sunt recunoscute dincolo de aplauze și omagii. Cred că Romania nu își permite în acest moment o inactivitate a personalului din unitățile sanitare, dupa cum rolul Guvernului și în special al ministerului pe care îl conduceti este acela de a identifica și implementa soluții pentru depășirea pandemiei și organizarea unei campanii de vaccinare de succes in 2021.

Vă transmit alaturat pentru informare un memoriu elaborat de Federația “Solidaritatea Sanitară” din Romania, așa cum a fost acesta înaintat biroului meu parlamentar.

Vă solicit răspuns scris pentru fiecare dintre întrebarile de mai sus, în termenul prevăzut de lege, dar cu celeritatea impusă de situația dramatică pe care o parcurge personalul din toate unitățile sanitare.

Cu deosebita stima,

Deputat PSD
Eugen Bejinariu”

Oferta SAVCOM 6 - 12 Decembrie ȘEDINȚE FOTO CRĂCIUN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here