Excavator în flăcări în timp ce se efectuau lucrări cu utilajul respectiv. Incidentul s-a petrecut joi dimineață, în localitatea Dorna Candrenilor.

Joi, la ora 10:19, Poliția Municipiului Vatra Dornei a fost sesizată telefonic prin S.N.U.A.U.112 despre faptul că un excavator a luat foc în comuna Dorna Candrenilor, strada Secu, județul Suceava.

Cu ocazia deplasării la fața locului a lucrătorilor de poliție, s-a constatat  că cele reclamate se confirmă.

Proprietarul excavatorului este un tânăr de 28 de ani, din comuna Dorna Arini, sat Ortoaia și a fost plătit joi de un localnic pentru a amenaja un drum pe terenul acestuia.

La circa 15 minute după pornire, utilajul a luat foc de sub capota motorului, fără ca proprietarul să reușească să-l stingă, ceea ce a condus la distrugerea excavatorului în proporție de 80-90 %.

La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Vatra Dornei, care au localizat și stins incendiul, iar cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind  „scurtcircuit la instalația electrică, locul focarului fiind motorul, primul material care s-a aprins fiind materiale plastice-cabluri, condițiile care au favorizat dezvoltarea incendiului fiind materiale combustibile, scurgeri de ulei”.

Valoarea prejudiciului a fost estimată la 17.000 euro.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.