polițiști, sursă foto România Liberă

Femeie găsită moartă pe un imaș, la Capu Codrului. Descoperirea macabră a fost făcută moiercuri dimineață, de un localnic din Berchișești. Acesta a sunat la 112.

Polițiștii de la Gura Humorului au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un bărbat despre o femeie găsită moartă pe imaș.

În baza sesizării la faţa locului s-au deplasat lucrătorii din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului, împreună cu un lucrător din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Suceava și cu tehnician criminalist.

La fața locului, respectiv pe imașul comunal din zona denumită ”Drumul sondei” de pe raza satului Capu Codrului, comuna Păltinoasa, a fost identificată pe acostamentul drumului comunal, cadavrul unei femei din comuna Berchișești.

Din discuțiile purtate cu apelantul, acesta a reieșit că acesta s-a deplasat pe drumul public denumit „drumul sondei”, spre localitatea Berchișești, moment în care a observat o persoană de sex feminin căzută în afara părții carosabile cu fața în jos.

Ulterior, acesta a constatat că persoana în cauză nu prezenta semne vitale și a recunoscut-o ca fiind soția unui coleg de muncă.

La fața locului a intervenit un echipaj al ambulanței, care a constatat decesul persoanei.

Din primele verificări efectuate s-a stabilit că femeia locuia pe raza comunei Berchișești, împreună cu soțul său și obișnuia frecvent să consume băuturi alcoolice și să părăsească în mod nejustificat domiciliul și fără să anunțe în prealabil.

Ea a plecat de la domiciliu în ziua de 18.05.2021 în intervalul orar 16.00 – 18.00, iar de atunci soțul nu a mai știut nimic despre ea.

Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Orășenesc Gura Humorului, urmând să fie efectuată autopsia medico-legală.

În cauză s-a întocmit dosar penal săvârşirea infracţiunii de „ucidere din culpă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.