Fetiță rănită după ce a sărit din mașina familiei, pe care a pornit-o în joacă împreună cu sora ei. Accidentul de mașină s-a petrecut la Salcea, în curtea casei familiei, și este acum cercetat de polițiști.

Polițiștii de la Salcea au intrat pe fir după ce fetița a fost adusă de mama sa la Urgențele Spitalului Județean Suceava, duminică seară.

Din cercetările efcetuate de agenți, a reieșit că diminică, în jurul orelor 19:00 membrii familiei respectivese pregăteau să se deplaseze la slujba religioasă de la biserica din sat.

Cele două surori s-au urcat amândouă în autoturismul  marca VW Passat, proprietatea familiei, și s-au jucat la radiocasetofon, în așteptarea părinților.

La un moment dat însă, una din minore a scos din viteză autoturismul, care a pornit ușor pe direcția înapoi, curtea fiind în pantă.

Fetițele s-au speriat și au sărit din interiorul mașinii. În urma săriturii, copila de 6 ani a fost surprinsă de portiera stânga față autoturismului, suferind o contuzie membru inferior drept.

După incident, mama minorei, a transportat-o pe fiica sa cu autoturismul la unitatea medicală, unde i s-a acordat îngrijiri medicale.

În cauză polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.