Fetiță de 4 ani, rănită după ce a căzut într-un beci adânc de 3 metri. Incidentul s-a petrecut la Bivolărie-Vicovu de Sus. Micuța a ajuns la spital.

Miercuri, în jurul orei 18:33, polițiștii de la Vicovu de Sus, au fost sesizați prin SNUAU 112 de către o femeie de 30 ani cu privire la faptul că într-un moment de neatenție fiica sa minoră a căzut într-un beci descoperit din interiorul locuinței.

S-a constatat că într-un moment de neatenție al mamei, fetuița de 4 ani a căzut de la aproximativ 3 metri într-un beci descoperit din interiorul locuinței care se află în construcții, în oraș Vicovu de Sus, loc Bivolărie.

La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD care a preluat-o și transportat-o pe copilă la Spitalul Municipal Rădăuți în vederea acordării de îngrijiri medicale, aceasta fiind diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral prin cădere de la înălțime.

În cauză se efectuează cercetări cu privire la infracţiunea de “vătămare corporală din culpă” , dosarul urmând a fi soluţionat procedural de către lucrătorii de poliţie din cadrul poliției orașului Vicovu de Sus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.