Gheorghe Flutur, președintele Ligii Aleșilor Locali din PNL, a participat, în cursul zilei de sâmbătă, la ședința Biroului Politic Național în care a fost finalizată validarea candidaților Partidului Național Liberal din întreaga țară pentru funcțiile de președinți ai consiliilor județene, primari ai municipiilor reședință de județ, primar general al municipiului București și primari de sectoare.
„Din acest moment se intră practic în linie dreaptă cu acțiuni de precampanie și organizarea campaniei electorale”, a declarat Flutur.
În acest sens, în partea a doua a reuniunii, în prezența tuturor candidaților PNL la funcțiile de președinți de consilii județene și primari ai municipiilor reședință de județ și de la București, Gheorghe Flutur, în calitate de lider al aleșilor locali liberali la nivel național, dar și cu o experiență de două mandate de președinte de Consiliu Județean, a făcut o prezentare succintă a numeroaselor proiecte realizate de aleșii locali liberali și modul în care aceste proiecte de succes pot constitui argumente și garanții pe care candidații liberali le pot susține în fața alegătorilor.
„Administrația locală liberală a demonstrat prin realizări că este o administrație performantă, de succes, peste tot în țară. Acum, suntem pregătiți cu candidați și proiecte pentru ca în următorul mandat să multiplicăm aceste exemple și sunt încrezător că vom reuși să explicăm și să convingem concetățenii să ne dea girul”, a declarat Gheorghe Flutur.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.