Gheorghe Flutur, președintele PNL Suceava, a făcut un apel sâmbătă către suceveni să iasă la vot pe 6 decembrie și să voteze echipa PNL pentru a fi continuate investițiile în județul Suceava. Acesta a explicat că administrația județeană va fi sprijinită de un guvern PNL și de o majoritate parlamentară din PNL astfel încât județul să aibă parte de investiții și de un „viitor european”.

„ Avem rugămintea să fiți consecvenți și să ne dați votul pentru echipa de parlamentari liberali la alegerile din 6 decembrie. De ce spun asta cu sufletul deschis, uitându-mă în ochii dumneavoastră? Ați mers pe mâna noastră la alegerile locale şi avem proiecte foarte curajoase. Ca să le putem îndeplini depinde enorm de mult să avem majoritatea în Parlamentul României, care să dea guvernare liberală”, a declarat Gheorghe Flutur.

Acesta a vrut să le reamintească sucevenilor de vremurile trăite sub guvernare PSD și că timp de 7 ani județul Suceava a fost pur și simplu pedepsit prin blocarea unor investiţii importante. „V-aș aduce aminte pedepsirea județului Suceava în şapte ani de guvernare pesedistă când s-a amânat rușinos finalizarea centurii ocolitoare a Sucevei, când s-a amânat pârtia de schi de la Câmpulung Moldovenesc, când s-a amânat centura de la Rădăuți, când s-au amânat lucrările la gazul metan spre Vatra Dornei și multe altele. Toate din cauza PSD, care nu a avut drag de Suceava”, a spus președintele PNL Suceava.

Gheorghe Flutur a declarat că el și echipa sa sunt la dispoziția sucevenilor și că face tot ce îi stă în puțință pentru ca județul să revină la normalitate. Acesta spune că prin investițiile care se derulează în prezent, pe timp de pandemie, în vremuri grele pentru toți bucovinenii, se pregătește revenirea la normalitate și crede că vor veni vremuri mai bune. Guvernul PNL a fost cel care a aprobat investiţii importante în domeniul sănătăţii, precum construcţia unui spital de copii şi a unui spital de boli infecţioase la Suceava, a explicat liderul PNL. Gheorghe Flutur a mai adăugat că, de asemenea, se pregătesc investiții majore în domeniul turismului.

„ Sunt un om implicat. Doresc să fac lucruri utile pentru concetățenii mei și asta o pot face cu echipa liberală. De aceea dragii mei vă asigur că voi lupta necontenit pentru revenire la anormalitate și trecerea acestei perioade grele. Vă suntem alături, eu și echipa mea. Şi sunt convins că veți fi și dumneavoastră alături de noi și veți merge la vot pe 6 decembrie, pentru ca Suceava să aibă un viitor european. Va trece și pandemia. Sunt convins că vor veni și vremuri mai bune, mai liniștite. Acum, pe vreme rea trebuie să ne pregătim pentru vremuri mai bune. Trebuie să investim, trebuie să modernizăm. Ne gândim la confortul și siguranța, bunăstarea dumneavoastră. De aceea avem nevoie de votul dumneavoastră la parlamentare pentru echipa PNL. Doamne ajută!”, a concluzionat Gheorghe Flutur.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.