Gheorghe Flutur anunță ridicarea a două noi spitale la Suceava, în valoare de 115 milioane euro.
La Suceava se vor ridica un spital de copii și unul de boli infecțioase, investiția totală fiind de aproximativ 115 milioane de euro, anunță președintele CJ Suceava. Cele două spitale vor fi construite pe terenuri ce aparțin CJ Suceava. Viitorul spital de copii, proiect finanțat de Compania Națională de Investiții, va avea peste 400 de paturi, o maternitate și o secție de anestezie și terapie intensivă.
Gheorghe Flutur a declarat că pentru construirea Spitalul de Boli Infecțioase a fost depusă deja documentația. Va fi un spital cu maxim 95 de paturi și cu 10 locuri la terapie intensivă.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat miercuri că Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava va reveni la normalitate în perioada imediat următoare. Consiliul Județean Suceava continuă investițiile la cea mai mare unitate spitalicească din județ. Gheorghe Flutur a precizat că sunt investiții și proiecte în derulare care nu au fost anulate de pandemie.
In același timp, se pune mare preț pe atragerea celor mai buni specialiști care să lucreze la Spitalul Județean Suceava, astfel încât, pe lângă condițiile din Spital, CJ Suceava construiește și locuințe pentru medici.
De altfel, Președintele Consiliului Județean Suceava, a vizionat miercuri lucrările la blocului de locuințe pentru medicii de la spital. Aici vor fi amenajate 30 de apartamente cu două și trei camere. Construcția este finanțată de ANL iar CJ Suceava a suportat cheltuielile pentru utilități, amenajarea de parcări și a unui loc de joacă pentru copii. Termenul de finalizare al apartamentelor este septembrie 2021.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.