Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost confirmat cu coronavirus. Acesta a ajuns marți seară la Spitalul Județean Suceava după ce testele efectuate la Institutul Matei Balș au ieșit pozitive. Apropiați ai PNL Suceava au anunțat că președintele a fost iternat, în jurul orei 22.00, în Secția de Chirurgie a Spitalului Județean Suceava. Și alți angajați din cadrul CJ Suceava s-au testat pentru coronavirus. Gheorghe FLutur era în izolare la domiciliu după ce a intrat în contact cu persoane infectate cu COVID-19.
De pe patul de spital Gheorghe Flutur transmite sucevenilor să respecte cu stricteze recomandările autorităților. Acesta spune că are încredere în medicii suceveni și de aceea a rămas internat la Spitalul Județean Suceava. El face în continuare demersuri pentru ca aparatul de testare a coronavirusului să ajungă cât mai repede la spitalul sucevean.
Redăm în continuare mesajul integral transmis de pe pat de spital de Gheorghe Flutur:
Am încredere în medicii și întregul personal de aici. Mă leagă de acest Spital multe lucruri bune, investiții importante făcute an de an.
Astăzi mă încearcă un sentiment de adâncă tristețe că foarte mulți suceveni, din care, din păcate, și un număr mare de cadre medicale, sunt afectați de coronavirus. Sunt alături de ei și le urez tuturor însănătoșire grabnică.
Către toți compatrioții mă adresez cu rugămintea de a respecta cu toată strictețea măsurile adoptate de autorități, pentru a scăpa cât mai repede de virusul ucigaș.
Un gând aparte de prețuire și respect către medicii și asistentele – întregul personal de la Spitalul Judetean de Urgențe Suceava, pentru eforturile extraordinare pe care le fac în aceste zile dificile.
De felul meu sunt un om care mă implic – am făcut-o și în aceste săptămâni de foc, o voi face și în continuare.
Acum sunt și eu printre cei afectați de coronavirus dar sunt optimist că voi depăși repede și cu bine acest episod.
În aceste zile, așa, de pe patul de spital, o să mă preocup pentru ca la Spitalul Judetean de Urgențe din Suceava să ajungă cât mai repede echipamentul pentru testarea la coronavirus.
Cei de aici să știe că, în continuare, Consiliul Județean Suceava are ca prioritate asigurarea sprijinului financiar Spitalului Județean de Urgențe din Suceava. Pentru ce faceți în aceste zile de foc meritați tot respectul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.