Gheorghe Șoldan propune modernizarea Aeroportului Suceava pe modelul Aeroportului Iași și spune că Suceava pierde teren în fața Iașului. Acesta dă exemplu construirea noului terminal de la Aeroportul Iași.

Candidatul PSD la șefia Consiliului Județean Suceava este de părere la la aeroport trebuie construit un nou terminal și trebuie să fie deschise noi destinații de zbor.

Redăm declarația deputatului PSD de Suceava:

”Modernizarea Aeroportului ”Ștefan cel Mare” este esențială pentru dezvoltarea județului Suceava și va fi una dintre prioritățile mandatului meu de președinte al Consiliului Județean Suceava.

Actuala conducere a județului poate încerca să distorsioneze realitatea, dar statisticile sunt clare: nu reușim să atragem și să păstrăm turiștii mai mult de două zile, iar utilizarea capacității de cazare este de doar 28%, deși județul nostru este unul dintre cele mai frumoase din România.

În timp ce la Aeroportul Suceava plecăm dintr-un container și ne așteptăm musafirii în stradă, la Aeroportul Iași s-a inaugurat Terminalul nr. 4, o investiție de 100 de milioane de euro, din care 85% au fost fonduri europene, realizată în aproximativ un an și jumătate.

La Iași s-a construit practic, prin acest terminal, un aeroport nou, T4 fiind de zece ori mai mare decât T3.

Vorbim de 31.500 mp, 3 niveluri, 20 de birouri check-in, 12 birouri de self check-in, 14 porți de îmbarcare, două porți de îmbarcare la VIP, miniterminal VIP, salon business.

Această realizare demonstrează că se poate, că avem exemple de succes în imediata noastră vecinătate.

Pentru comparație, Terminalul nr. 2 de la Aeroportul “Ștefan cel Mare” Suceava a costat aproximativ patru milioane de euro, bani proveniți din fondurile proprii ale Consiliului Județean Suceava.

Pierdem tot mai mult teren în fața Iașiului, iar autostrada A7 Pașcani – Suceava – Siret  pe care o va construi Guvernul PSD nu înseamnă neapărat avantaje doar pentru aeroportul sucevean.

Mai ales dacă stăm în continuare și plănuim doar ce hore mai organizăm vara aceasta și nu începem să gândim o strategie clară și eficientă de  modernizare a aeroportului.

Este esențial să construim un terminal nou și, înainte de toate, să reconfigurăm terminalele existente și să atragem companii aeriene care să deschidă noi destinații atractive pentru suceveni și nu numai.

Un aeroport modern și eficient este esențial pentru dezvoltarea comunității.

Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava trebuie să fie puntea noastră aeriană către Europa, facilitând conexiuni rapide și eficiente cu întregul continent.

Modernizarea trebuie să se axeze și pe îmbunătățirea serviciilor oferite de aeroport, inclusiv a facilităților pentru pasageri și a eficienței operaționale.

Pasagerii trebuie să beneficieze de condiții europene, de la check-in și securitate până la confort și acces la diverse servicii.

Altfel, nu îți mai vin.

Și în condițiile în care drumul va dura mai puțin până la Iași și vor avea mai multe opțiuni de zbor, nu e greu de ghicit ce aeroport vor alege.

Între timp dezvoltarea rapidă a aeroportului din Iași continuă. Construiesc cel de-al doilea parc fotovoltaic, pe o suprafață de 5 hectare, lângă primul parc întins pe 1 hectar, care asigură în prezent 20% din necesarul energetic al aerogării.

De asemenea, au în plan și transformarea Terminalului 2 în terminal Cargo.

Iar noi, la Suceava, dacă nu acționăm și venim cu un plan concret, riscăm să rămânem cu un aeroport ce va arăta ca o gară părăsită.

Un aeroport modern, bine echipat și eficient, cu un număr mare de pasageri, va atrage companiile aeriene.

Pasageri avem, ne trebuie doar un aeroport modernizat.

 

Investițiile în infrastructura aeroportuară vor crește numărul de zboruri disponibile și vor aduce un flux constant de turiști și oameni de afaceri în județul nostru.

Nimeni nu cred că poate contesta faptul că o strategie de turism bine gândită trebuie să includă modernizarea aeroportului.

Turismul în județul Suceava este foarte important, pentru că aduce resurse financiare semnificative din afara județului.

Aceste venituri pot contribui la creșterea salariilor, crearea de locuri de muncă bine plătite, noi investiții și îmbunătățirea serviciilor publice.

Pentru a face acest lucru posibil, este esențial să avem și o rețea de drumuri modernizată, nu sute de kilometri de drumuri județene pietruite și de pământ, cum avem în prezent.

În concluzie, modernizarea Aeroportului ”Ștefan cel Mare” nu este doar o prioritate, ci o necesitate pentru viitorul județului Suceava.”

Comandat de PSD OJ Suceava, Cod Mandatar 21240002

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.