Gheorghe Flutur, președinte al PNL Suceava și al Consiliului Județean Suceava, a avut joi o întâlnire cu peste 80 de investitori, la Siret.

Acesta a participat la o întâlnire cu reprezentanți ai Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România) la parcul industrial de la Siret.

Gheorghe Flutur: „Împreună cu Adrian Popoiu, primarul orașului Siret, ne-am întâlnit cu Sebastian Metz, președintele Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane, la parcul din apropierea Vămii Siret.

Au fost prezenți peste 80 de investitori interesați să investească în Bucovina.

Investitorii sunt foarte încântați de perspectivele prezentate de administrația locală, de perspectiva autostrăzii A7 care va ajunge până la Siret, precum și de oferta Sucevei în ceea ce privește parcurile industriale, forța de muncă calificată și deschiderea punctelor de frontieră cu Ucraina.

În special, au fost apreciate programele care oferă până la 90% sprijin pentru investitorii care aleg să investească în județul Suceava și în regiunea Nord-Est.

Am dat exemplul primilor investitori germani care au venit la Siret în urmă cu două săptămâni, cu care am semnat un acord pentru investiții de aproape 100 milioane de euro.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.