Gospodărie mistuită de flăcări, la Ilișești, sâmbătă după amiază. Pompierii au intervenit mai bine de 3 ore pentru lichidarea incendiului.

Gospodărie mistuită de flăcări, din cauza unui cablu electric defect. Pompierii militari de la subunitățile din Suceava și Gura Humorului, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență ale comunelor Ilișești, Ciprian Porumbescu și Bălăceana, au intervenit cu 7 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Brașca, comuna Ilișești.

La sosirea echipajelor, ardeau anexele gospodărești, construcții corp comun, cu pericol de propagare la un garaj și la casa de locuit din vecinătate. Incendiul a fost lichidat la ora 21:10. Au ars:construcția corp comun (șură, adăpost de animale, garaj și depozit de furaje) pe o suprafață de aproximativ 200 mp, două autoturisme, o remorcă auto, circa 10 tone de furaje, 10 metri cubi lemn de foc, un motocultor și alte bunuri. Flăcările au degradat și trei ferestre de la casa învecinată.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat garajul și locuința din vecinătate.

DCIM100MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.