Grup infracțional organizat la Permise și Înmatriculări Auto dar la RAR Suceava. Angajați de la Înmatriculări și RAR Suceava, suspecți într-un dosar amplu de corupție. Vorbim de un adevărat grup infracțional organizat care funcționa la nivelul acestor institiții. Percheiții s-au derulat și la sediul DGA Suceava, în același dosar.

Joi dimineață la sediile acestor instituții au descins procurori DNA Suceava și DGA București. De asemenea, au fost aduși jandarmi pentru pază din alte județe.

Activitatea Serviciului Înmatriculări și Permise Auto dar și a RAR Suceava a fost suspendată miercuri dimineață după ce cadre de la DNA ȘI DGA au descins la aceste instituții, într-un amplu dosar de corupție. Solicitanții care aveat programări pentru ziua de joi urmează a fi reprogramați. Oamenii erau nemulțumiți și tocmai de aceea cei de la DGA și jandarmii au discutat cu ei și le-au explicat situația.

Au fost percheziții și la domiciile unor angajați de la aceste instuții, fiind o lovitură și pentru samsari de mașini, care se pare că sunt mână în mână cu angajați ai statului.

De la sediile instituțiilor menționate s-au ridicat saci de documente iar de la locuințele suspecților probe în dosar. Mai multe persoane vor fi duse la audieri în acest amplu dosar.

Procurorii din cadrul DNA Suceava efectuează cercetări în trei cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, de spălare a banilor și de constituire a unui grup infracțional organizat, presupus săvârșite în perioada 2018-2020.

În cursul zilei de 26 noiembrie 2020, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 67 de locații situate pe raza municipiului București și a județelor: Suceava, Bistrița – Năsăud, Botoșani, Neamț și Bacău, din care nouă sunt instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție și a Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Vom reveni cu detalii despre activitatea acestui grup infracțional organizat!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.