sursa foto:editia.ro

Un hoț din lăcașuri de cult a fost prins luni după amiază de polițiști la Vatra Dornei, de către șeful Postului de Poliție Dorna Candrenilor, care se afla în timpul liber. Bărbatul, în vârstă de 48 de ani, din Vrancea, Cîmpieanu Traian-Marius, avea pe numele său Mandat de Executare a Pedepsei Închisorii din luna aprilie, emis de Judecătoria Tulcea. Acesta era condamnat la 1 an și 3 luni de închisoare, fiind infractor voiajor, autor de infracțiuni de furt din lăcașuri de cult. Polițiștii aveau informații că acesta frecventează zona rurală, în special comuna Dorna Candrenilor, Coșna și Poiana Stampei. Bărbatul a fost imobilizat în stradă și condus la sediul Poliției municipiului Vatra Dornei, după care a fost escortat și depus în Arestul IPJ Suceava. Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că acesta era dat în urmărire din data de 23.04.2019.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.