pompieri

O casă a luat foc după ce proprietara a aprins un chibrit pentru a-și căuta papucii sub pat. Femeia a plecat de acasă dar a lăsat chibritul aprins în docrmitor și casa a fost cuprinsă de flăcări.

Pompierii au fost sesizați că la o locuință din orașul Solca a izbucnit un incendiu. În urma deplasării la fața locului s-a constatat că cele sesizate se confirmă, incendiul manifestându-se la un imobil ce aparține unei femei de 75 ani, care nu se afla la domiciliu.

Locuința este formată dintr-un hol și două camere. În imobil nu se afla nici o persoană, locuința fiind cu ferestrele exterioare încuiate și asigurată cu sistem de închidere tip yală și lacăt la ușa de acces, fără a prezenta urme de forțare.

Incendiul a fost lichidat de către lucrătorii din cadrul I.S.U. Suceava – Garda de Intervenție Solca și nu au fost identificate victime.

Lucrătorii din cadrul I.S.U. Suceava au precizat că împrejurarea posibilă producerii incendiului este „foc deschis în spațiu închis”.

DE altfel, proprietara a declarat faptul că a căutat sub patul de unde a izbucnit incendiul o pereche de încălțăminte cu flacăra unui chibrit aprins, ulterior lăsându-l nesupravegheat și părăsind domiciliul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.