incendiu, sursă foto arhivă

Incendiu de la o afumătoare, într-o gospodărie din Râşca.

Marţi după amiază un localnic a anunţaţ la numărul de urgenţă 112 că la locuinţa unui bărbat de 64 ani are loc un incendiu la fânărie. După cercetări avea să se afle că este vorba despre un incendiu de la o afumătoare.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Fălticeni și Pompierii Voluntari din cadrul Primăriilor Râșca și Bogdănești.

Proprietarul gospodăriei a pus la afumat niște carne de porc la o afumătoare confecționată artizanal şi situată în spatele fânăriei, după care a mers pentru câteva minute în casă pentru a mânca. La un moment dat, el a observat că afumătoarea a luat foc, izbucnind un incendiu care s-a propagat și la fânărie.

Pompierii au fost cei care au lichidat incendiul, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 60.000 lei.

Conform specialiştilor ISU, cauza incendiului a fost stabilită ca fiind sisteme de gătit amplasate necorespunzător față de materiale combustibile.

În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de „distrugere din culpă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.