Individ reținut după ce a folosit iepuri pentru a dresa ogari de vânătoare. Este vorba despre un tânăr de 21 de ani, din Zvorâștea.

În urma apariției în spațiul public a unor înregistrări din care reiese că tânărul folosește animale vii pentru dresajul unor exemplare canine, el a fost reținut.

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor – IPJ Suceava, s-au sesizat din oficiu, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”folosirea de animale vii pentru dresajul altor animale sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferință”.

Activitățile de cercetare penală în cadrul dosarului au fost desfășurate sub coordonarea procororului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, iar la data de 06.01.2023 polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata l-au identificat pe bărbatul de 21 ani pe raza localității de domiciliu și au procedat la însoțirea și aducerea suspectului la sediul Biroului pentru Protecția Animalelor, în baza mandatului de aducere din 05.01.2023.

La data de 06.01.2023, în urma probatoriului administrat de către polițiștii Biroului Pentru Protecția Animalelor din cadrul I.P.J. Suceava s-a dispus măsura reținerii suspectului de 21 ani pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea de animale vii pentru dresajul altor animale sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferință”, constând în aceea că în zilele de 23 și 24 septembrie 2022, respectiv în ziua de 23 octombrie 2022, a folosit animale vii, respectiv iepuri, pentru dresajul celor două exemplare canine din rasa metis Ogar pe care le deține la locuința de domiciliu din sat Stâncuța, com. Zvoriștea.

Suspectul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Suceava.

Ulterior, s-a continuat administrarea probatoriului, iar prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de bărbatul de 21 ani pentru săvârșirea, în formă continuată, a infracțiunii de „folosirea de animale vii pentru dresajul altor animale sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferință”.

Totodată, procurorul de caz a dispus față de bărbat măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile începând cu 07.01.2023, stabilindu-i acestuia interdicția de a părăsi județul.

Polițiștii reamintesc că în conformitate cu art. 25 alin. 1, lit. D,  fapta de „folosire de animale vii pentru dresajul altor animale sau pentru a le controla agresivitatea”,constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă. Complementar, în cazul condamnării pentru o astfel de infracțiune, instanța poate dispune și interdicția de a deține animale pentru o perioadă cuprinsă între 1 și 5 ani.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.