Panică printre suceveni, marți dimineață. Un individ a defilat cu o armă pe străzi, chiar în centrul administrativ al orașului. Omul mergea la IPJ Suceava pentru a-și reînnoi permisul de port armă. Deși nu era obligat să vină cu pușca la Poliție, el a făcut-o, spre disconfortul celor care l-au observat cu arma la picior. Este vorba despre un bărbat din Dolhasca, de 71 de ani. Pe la ora 8.00, înarmatul a intrat în sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie ca să-şi prelungească permisul de port-armă. Asta după ce a fost văzut de zeci de oameni. Unul dintre ei l-a fotografiat și a postat poza pe rețelele de socializare. În imagine se vede cum bărbatul merge calm, cu pușca la picior și cu privirea în jos, clar neimaginându-și că poate crea panică. Ajuns la Poliție, bărbatul a încasat însă o amendă de 1.000 de lei pentru că nu avea voie să se plimbe cu arma pe străzi, în văzul lumii. Acesta are o puşcă de tir sportiv neletală, spun polițiștii, numai că și pentru a deţine o astfel de armă e nevoie de permis de la Poliţie. „În această dimineață, polițiștii din cadrul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase IPJ Suceava, au aplicat o sanțiune contravențională în valoare de 1.000 de lei unui bărbat în vârstă de 71 de ani din localitatea Dolhasca, județul Suceava, care s-a prezentat la Poliție pentru prelungirea avizului de port armă în cazul unei arme neletale, o armă de tir dar care nu era însoțită de protecția aferentă”, declară purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu. Între timp au apărut și imagini video cu plimbarea bărbatului cu pușca în mână, acesta fiind suprins de camerele de supraveghere ale Primăriei Suceava. Se vede clar cum individul nu a avut nici o reținere să se plimbe cu arma în mână printre pietoni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.