Deputatul PNL de Suceava Ioan Bălan a înaintat o solicitare scrisă către Ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului.

Obiectul interpelării în constituie reluarea programului național de stimulare a turismului autohton prin acordarea de vouchere de vacanță pentru angajații din sectorul public.

Ioan Bălan declară că acest aspect este foarte important pentru turismul românesc, mai ales după un de pierderi financiare din cauza pandemiei de COVID-19.

Deputatul PNL de Suceava a solicitat un răspuns scris de la minister.

Redăm solicitarea deputatului PNL de Suceava:

„Stimate domnule ministru,

Constrângerile bugetare determinate de criza sanitară și economică din anul 2021, precum și neutilizarea unui număr important de tichete de vacanță în anul 2020, au impus suspendarea pentru anul curent a acordării acestei facilități pentru angajații din sectorul public.

Chiar și în aceste condiții, apetitul românilor pentru efectuarea de vacanțe a fost destul de mare în vara acestui an, ca efect al restricțiilor din perioada anterioară.

Din păcate, un număr foarte mare de românii care își petreceau concediile în unitățile de cazare din România, au ales să-și petreacă vacanțele în afara frontierelor țării.

Acest aspect este deosebit de important pentru sectorul turismului din România, care, după un an de mari provocări financiare, a fost nevoit să se relanseze cu un număr mult mai mic de turiști.

Având în vedere faptul că în ultimii doi ani veniturile salariale din sectorul bugetar nu au mai fost majorate, că ritmul de creștere a prețurilor a fost peste prognozele majorității instituțiilor din țara noastră, reluare acordării voucherelor de vacanță din anul 2022 ar fi oportună, nu numai ca element de creștere a standardului de viață pentru o parte importantă a angajaților din țara noastră, dar și ca instrument de sprijin indirect pentru operatorii economici din sectorul turismului.

În acest sens, vă solicit, domnule ministru, următoarele precizări:
– Aveți în intenție ca în momentul elaborării proiectului de lege privind bugetul de stat pentru anul 2022 să susțineți alocarea de credite bugetare pentru acordarea de tichete de vacanță pentru angajații din sectorul public?

– În condițiile în care platformele internaționale de rezervări (de tipul booking) percep operatorilor din turismul românesc comisioane foarte mari, uneori egale cu profitabilitatea operatorilor, vă rog să precizați dacă nu ar fi oportun ca, la nivel național, ministerul economiei, antreprenoriatului și turismului să genereze o platformă online de rezervări, care să poată fi utilizată cu titlu gratuit de unitățile de cazare din țara noastră, în vederea intermedierii între consumatori și operatorii economici?”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.