Senatorul PSD de Suceava, Ioan Stan, a declarat miercuri că PSD vrea dezbatere în Parlamentul României asupra Planului Național de Redresare și Reziliență după ce acesta a fost respins a doua oară de Comisia Europeană.

Ioan Stan este de părere că la acest moment, când România riscă să piardă fonduri europene importante, reprezentanții actualei puteri trebuie să lase deoparte orgoliile politice și după Sărbătorile Pascale ar trebui să se dezbată acest plan.

La dezbatere ar trebui să participe reprezentanții Guvernului, parlamentarii și experții tuturor partidelor parlamentare, asociațiile administrațiilor locale, reprezentanții patronatelor și sindicatelor, ONG-uri de profil, dar și specialiști din mediul economic și academic

Senatorul PSD a criticat neimplicarea premierului Florin Cîțu și a vicepremierului Barna în elaborarea Planului Național de Redresare și Reziliență.

Redăm integral declarația de presă a senatorului Ioan Stan:

„Încă din toamna anului trecut am semnalat în unele comunicate date presei că cel mai probabil Planul Național de Redresare și Reziliență nu va fi acceptat de către Comisia Europeană, bazându-ne supoziția tocmai pe amatorismul de care au dat dovadă cei de la putere în decursul timpului, fie că vorbim de PNL sau USR/PLUS.

Iată că, din păcate, am avut dreptate iar respectivul program de finanțare a fost respins și a doua oară de către forurile europene. Prin urmare, românii sunt pe cale să nu primească absolut nimic din cele 80 de miliarde de euro pe care Iohannis și partidele girate de dânsul le anunțau ca sigure în campania electorală.

Având în vedere situația critică în care a ajuns România după o nouă respingere la Bruxelles a Planului Național de Redresare și Reziliență, PSD face un apel la toate formațiunile politice parlamentare să colaboreze pentru realizarea unui plan național viabil care să fie aprobat de Bruxelles și care să asigure absorbția fondurilor europene disponibile prin acest mecanism.

Trebuie de spus că principalii vinovați pentru eșecul din acest moment sunt premierul Cîțu, care nu s-a implicat deloc în elaborarea strategiilor PNRR, în condițiile în care toți premierii europeni au coordonat planurile țărilor lor, vicepremierul Barna, care era coordonator pe PNRR și care nici măcar nu l-a deranjat pe ministrul direct responsabil cu o propunere pentru îmbunătățirea acestuia, dar și oamenii lui Cioloș care au eșuat lamentabil la Bruxelles în privința negocierilor.

La fel de vinovat poate fi considerat și președintele Iohannis, cel care a supervizat și a fost garantul PNRR elaborat de PNL în 2020, dar și al celui făcut de coaliția aflată acum la guvernare.

PSD consideră că în acest moment reprezentanții actualei puteri trebuie să lase deoparte orgoliile politice de doi bani și propune ca imediat după Sărbătorile Pascale, să fie organizată în Parlamentul României o dezbatere serioasă la care să participe reprezentanții Guvernului, parlamentarii și experții tuturor partidelor parlamentare, asociațiile administrațiilor locale, reprezentanții patronatelor și sindicatelor, ONG-uri de profil, dar și specialiști din mediul economic și academic.

Avem convingerea că numai de pe urma unei astfel de dezbateri se poate alege ceva de pe urma promisiunilor făcute de președintele Iohannis și PNL-USRPLUS în timpul campaniei electorale.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.