Senatorul PSD de Suceava Ioan Stan declară că președintele Klaus Iohannis girează bătălia pe ciolan. Ioan Stan este de părere că, în contextul crizel sanitare și a celei economice, președintele provoacă și o criză politică în condițiile în care România are nevoie urgentă de un guvern stabil.
Senatorul PSD Suceava declară că președintele ar trebui să numească un premier de la partidul care s-a clasat primul la alegerile parlamentare – PSD , însă orgoliul său este peste interesele țării.
Redăm declarația de presă a senatorului Ioan Stan:
„Pe zi ce trece este tot mai clar că România are nevoie de un guvern instalat rapid, format
din oameni competenți, specialiști, care să se bucure de o largă susținere parlamentară pentru a
lua toate măsurile necesare gestionării acestei pandemii, dar și relansării economice.
În acest sens, un guvern de uniune națională, cu premier Alexandru Rafila, ar fi cea mai bună soluțiepentru România.
Firesc ar fi fost ca și președintele Iohannis să înțeleagă acest aspect și să pună punct acestei
mascarade, să nu lase ca o criză politică să se suprapună peste cele două avute deja – sanitară și economică – și să dea mandatul partidului care s-a situat pe primul loc în alegeri.
Dar orgoliul domniei sale este mult mai mare decât interesul pentru problemele reale ale țării. Astfel, acesta girează bătălia pe ciolan și a temporizat desemnarea premierului pentru a da posibilitatea noului CDR să se înțeleagă.
Este clar că nu îi convine desemnarea premierului în persoana actualului ministru de
finanțe Cîțu. Iar acest lucru nici nu e de mirare, având în vedere modul catastrofal în care acesta
a gestionat finanțele tării, timp de doar un an de zile.
La fel de clar este că eventuala majoritate de dreapta ar fi una extrem de fragilă și președintelui Iohannis nu îi convine nici acest lucru. Din acest motiv caută să treneze lucrurile pentru ca noul Guvern să corespundă întru totul dorințelor și ambițiilor sale. Dar asta cere timp, ori România se cere guvernată acum, nu abia atunci când președintele Iohannis iși satisface pofta de putere.
Considerăm că este revoltător ca la 200 de morți de COVID pe zi, președintele să permită
în continuare spectacolul grotesc al împărțirii puterii pe care partidele de dreapta nici măcar nu
au câștigat-o.
România are nevoie de un guvern instalat cât mai rapid, care să ia măsuri urgente pentru
combaterea epidemiei de Covid-19, care să ia de pe acum măsurile pentru a redeschide școlile
după vacanța de sărbători, care să elaboreze proiecte pentru ca atunci când se va da drumul la
finanțarea europeană să le avem pregătite.
Țara noastră nu mai are timp de prostiile lor, de jocurile lor politice. Atât românii cât și
virusul nu așteaptă ca ei să-și termine bătălia pe ciolan”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.