Ion Lungu, la ceasul bilanțului. Primarul Sucevei a publicat pe pagina sa de socializare realizările din cei 15 ani de când se află în fruntea municipalității. ”Vreau să le mulțumesc sucevenilor că mi-au acordat încredere, că m-au suportat 15 ani, dar sunt unii mai tineri care spun că Lungu nu a făcut nimic la Primărie. Eu dau exemple de 50 de proiecte importante pe care le-am făcut în acești 15 ani”, a declarat Ion Lungu. Acesta a atătat că, în ultimii 15 ani, la Suceava, au fost realizate investiții în valoare de peste 400 milioane euro, din care:

↗️ 200 milioane euro fonduri europene, pe exercițiile financiare ale U.E. 2007-2013 și 2014-2020,
↗️ 86 milioane euro parteneriat public privat (centrala termica)
↗️ 72 milioane euro fonduri proprii primărie și atrase
↗️ 42 milioane euro fonduri guvernamentale

Cele mai importante proiecte realizate în această perioadă sunt:
1. Proiect ISPA – apă + canalizare, în cartierele Burdujeni-sat și Ițcani, reabilitare a stației tratare -epurare;
2. Ruta ”Ocolitoare nr. 1”;
3. Ruta ”Ocolitoare nr. 2”;
4. Ruta Alternativă Suceava Botoșani;
5. Reabilitarea Cetății de Scaun;
6. Reabilitarea Zonei Centrale, s-au realizat 2 parcări subterane;
7. Modernizare Iluminat Public Ax Central;
8. S-au asfaltat sute de străzi, din care străzi de pământ: Str. Plevnei, Victor Babeș, Câmpului, Dragomirnei, Aleea Dumbrăvii, Cpt. Grigore Andrei, Bogdan Vodă, M. Sadoveanu, George Coșbuc, Ștefan Tomșa, Constantin Moraru, Florilor sau Lev Tolstoi;
9. Modernizare Iluminat Public pe fonduri elvețiene;
10. Electromobilitate – vehicule electrice pentru o Municipalitate Verde – pe fonduri elvețiene. S-au achiziționat 5 autobuze electrice, marca KARSAN Jest Electric, 11 autoturisme electrice, 2 furgonete, 2 autoutilitare și 10 biciclete electrice și s-au montat 24 de prize de încărcare standard și rapide plus 56 de locuri de parcare pentru vehiculele electrice lângă stațiile de încărcare;
11. Centrală nouă BIOENERGY, pentru încălzirea orașului;
12. Utilități și mediu la standarde europene – au fost reabilitate 40% din punctele și rețelele termice;
13. Delegare concesiune salubritate menajeră, construire a 100 de platforme îngropate + 100 de platforme semi-îngropate;
14. Alimentare cu apă din sursa Berchișești a cartierului Burdujeni-sat;
15. Demarare lucrări gaz metan Burdujeni-sat;
16. S-au realizat lucrări de stabilizare a versantului NE;
17. Blocuri ANL – s-au construit un număr de 520 de apartamente, din care 354 sunt ANL și 166 sunt sociale;
18. S-au finalizat blocurile ANL 20,21,22;
19 S-au construit 2 cartiere de case pentru tineri – Dealul Mănăstirii;
20. S-a modernizat Bazarul Suceava;
21. S-a modernizat Piața Burdujeni;
22. S-a modernizat Piața Centrală;
23. S-a realizat cimitire noi în cartierele Ițcani și Burdujeni;
24. S-a realizat sediu primărie Burdujeni-sat;
25. S-a licitat proiectul de realizare a Centrului Multifuncțional Ițcani (Sediu Primărie Ițcani);
26. S-a transferat Cinematograful Modern și s-a realizat Centrul Cultural al Municipiului Suceava;
27. S-a realizat pe fonduri europene Centrul Tradițiilor Populare;
28. Reabilitare termică și modernizare sediu primărie -”Creșterea eficienței energetice a clădirii primăriei municipiului Suceava”;
29. S-a modernizat patinoarul artificial al municipiului, prin amenajarea pistei și schimbarea instalației de frig, pe bază de freon;
30. S-au reabilitat 1000 apartamente plus proiectul de reabilitare a unui număr de 4295 de apartamente la care participă 23 de asociații-102 blocuri;
31. S-au reabilitat Parcul Central, Parcul de la Universitate, Ițcani, Primărie Burdujeni, 3 Bărboși, Policlinică Areni și s-au construit 2 parcuri noi: – Parcul Copilului Burdujeni și Obcini Suceava;
32. S-a realizat ”Zona de Agrement Tătărași”;
33. S-a realizat ”Nord Skate-Parc Suceava”;
34. S-a licitat proiectul de modernizare a Ștrandului Ițcani;
35. Au fost achiziționate 30 autobuze noi, marca Iveco Irisbus;
36. Au fost achiziționate 10 autobuze capacitate mică;
37. Au fost reabilitate podul Burdujeni și pasarela CFR Burdujeni, Ițcani;
38. A fost inițiat proiectul Gropi Ecologice, municipalitatea a pus la dispoziție 22 ha teren pentru groapa de la Moara;
39. A fost reabilitată strada Cernăuți;
40 A fost reabilitată pasarela Șcheia la intersecția DN 17 – E 85;
41. Au fost modernizate toate unitățile de învățământ din Municipiul Suceava (proiecte în valoare de 40 milioane de euro). S-au mansardat grădinițile: Prichindel, Guliver, Așchiuță;
42. S-au construit grădinițe noi: Țăndărică, Slătioara, Grădinița 1,2,3;
43. S-au realizat săli de sport la școlile gimnaziale nr. 11, nr. 9, C.N.”Ștefan cel Mare”, Liceul cu program sportiv;
44. Municipalitatea a finanțat Spitalul Județean cu suma de aprox. 3.000.000 euro
45. S-a înființat Teatrul Municipal ”Matei Vișniec”;
46. S-a înființat Fanfara Primăriei Municipiului Suceava;
47. S-a realizat statuia ”Bucovina Înaripată”;
48. S-a finanțat anual concursul ”Lira de Aur” și ”Festivalul Internațional de Artă Medievală”;
49. A fost organizat Festivalul Modial de Film Amator ”UNICA”, și Festivalul Internațional al Filmului Ecologist ”ECO FEST”;
50. S-a jucat finala de Handbal masculin cu Reșița, în anul 2009;

PROIECTE VIITOARE:
↗️ Achiziția a 55 de autobuze electrice – în curs de semnare contract;
↗️ Zona de Agrement râul Suceava – în curs de aprobare fonduri europene;
↗️ Zona de Agrement Parc Șipote – în curs de transferare a suprafețelor de pădure;”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.