Un tânăr de numai 23 de ani, din Câmpulung Moldovenesc, a murit electrocutat la locul muncă. Incidentul s-a petrecut joi după amiază, la punctuld e lucru din Câmpulung Moldovenesc al SC Grupul de Distribuție Eta SRL Botoșani. Tânărul, pe nume Merilă Petrică-Andrei, a murit la un panou electric ce nu era asigurat și nici închis cu lacăt, așa cum ar fi fost normal. El a fost găsit de un coleg de serviciu, care a sunat imediat la 112. La fața locului au ajuns cadre de la Serviciul de Ambulanță, care au efectuat în zadar manevre de resuscitare. În final, tânărul a fost declarat decedat. Polițiștii au stabilit în urma demarării de cercetări, că Merilă Petrică-Andrei era angajatul firmei SC Grupul de Distribuție ETA SRL Botoșani, de circa 1 an, 9 luni și 12 zile. Joi după amiază, în jurul orei 17.00, el a venit cu autoturismul la sediul firmei. Din nefericire, angajații obișnuiau să depoziteze cheia de acces în incinta unei hale în tabloul electric. Tânărul a vrut să intre în interior și de aceea a mers mai întâi a tabloul dispus pe peretele halei depozitului. Tabloul electric nu era închis sau asigurat cu lacăt sau sigiliu E ON. Din cauza neatenției sau a unei sperieturi pe fondul tunetelor și fulgerelor din acel moment, tânărul a atins contactorii electrici și a fost electrocutat. El a fost găsit de coleg în poziția căzut, lângă tablou, cu mâna dreaptă în interiorul tabloului electric. Autoturismul său a fost găsit cu portiera stânga față deschisă și motorul pornit. De acest caz a fost sesizat și ITM Suceava, inspectorii de muncă efectuând și ei cercetări la fața locului. Nu sunt suspiciuni cu privire la decesul defunctului, dar au fost constatate nereguli cu privire la modul de asigurare a tablourilor și a rețelei electrice. În cauză s-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „ucidere din culpă”, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate muncă și „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate muncă”.

1 COMENTARIU

  1. Mai pacaliciule nu ai invatat cand umbli la o instalatie trebuie sa ai manusi de protectie ,casca, bocanci unde dracu ai fc scoala se vede ce ai citit ai platit cu viata , instalatiile din Romania sunt facute de Dorei asa ca pe viitor fiti atenti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.