Lovitură dură pentru rețelele de trafic de droguri din județ, descinderi DIICOT și 21 de traficanți cercetați.

Marți, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava au reținut 21 de inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de  trafic de droguri de  mare risc, în formă continuată, efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație, în formă continuată, deținere, fără drept, de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, trafic de droguri de risc, constituirea unui grup infracțional organizat,  complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, complicitate la favorizarea făptuitorului, fals în declarații, conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive și conducerea unui vehicul fără permis de conducere în formă continuată.

Din cercetările efectuate a rezultat că, în cursul anului 2023 pe raza municipiului Suceava s-a constituit un grup infracțional organizat (format din șapte membri), sprijinit de alți trei inculpați, toți acționând până în luna martie 2024, în scopul obținerii unor venituri consistente din traficul de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive.

Din probatoriul administrat a reieșit că liderul, având legături infracționale cu membrii  unui alt grup infracțional precum și cu alți traficanți, a avut rolul de a procura substanțele interzise și de a-i coordona pe ceilalți inculpați implicați în  cumpărarea  și comercializarea drogurilor de risc și a substanțelor psihoactive.

Membrii grupului infracțional porționau drogurile în doze de circa un gram,  pentru care percepeau sume cuprinse între 150-200 lei, în funcție de cantitatea vândută și fidelitatea consumatorului.

De asemenea, sub coordonarea liderului și în spațiul unui local public deținut de acesta, unul dintre inculpați (minor la debutul activității infracționale  și în relație de rudenie cu liderul grupului infracțional), a avut sarcini constând în  livrarea sau vânzarea de droguri către diverși consumatori precum și de  încasare a sumelor de bani rezultate. De asemenea și alți inculpați, angajați ai aceluiași local s-au ocupat de  comercializarea substanțelor interzise.

Alți membri, au acționat pentru transportarea drogurilor și substanțelor psihoactive ce urmau să fie comercializate, preluându-le de la vânzătorii inițiali.

În sarcina liderului grupului infracțional s-a reținut și faptul că, in mod repetat, a condus  un autoturism pe drumurile publice având acest drept suspendat, iar  cu privire la un alt inculpat s-a stabilit  că a condus autoturismul sub influența substanțelor psihoactive.

În prezenta  cauză, se efectuează cercetări  și cu privire la un alt grup infracțional organizat, care a asigurat aprovizionarea membrilor primei  grupări de crimă organizată  cu droguri de mare risc,  dar și  furnizarea unor cantități de ”cristal” (3-CMC) altor consumatori.

Actele de urmărire penală efectuate au relevat  că în luna septembrie 2023 unul  dintre membri celei de a doua grupări infracționale, a vândut  ”cristal” (3-CMC)  unui alt inculpat cunoscând faptul că acesta  îl  va furniza  unei inculpate ( judecător la data săvârșirii faptei).

Facem precizarea că acesta din urmă a fost   trimisă în judecată într-o cauză penală instrumentată de procurorii  Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

De asemenea, același inculpat a pus la dispoziția grupului infracțional  informații nepublice obținute de la  inculpată (judecătoare), despre care aceasta avea cunoștință în virtutea  atribuțiilor de serviciu, informațiile  devoalate vizând  investigații desfășurate  în cauze penale de către procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava, cu privire la cele două grupuri infracționale organizate.

În cursul zilei de ieri, 12.03.2024, au fost puse în aplicare 33 de mandate pe percheziție domiciliară pe raza județului Suceava, fiind identificate și ridicate aproximativ 200 de comprimate de diverse forme imprimate cu desene și logo-uri, pungi de diferite dimensiuni conținând substanțe sub formă de pulbere,  cristal și fragmente vegetale,  borcane și plicuri conținând substanță vegetală, 31 telefoane mobile cu cartele SIM , tablete și carduri de memorie,  sumele de 23.142 lei, 3.105 euro, 105 lire sterline și 20 USD, 2 arme de vânătoare, un pistol cu bile având  calibrul de 9 mm, o lunetă, 4 cartușe calibrul 7,92 mm precum și alte mijloace de probă.  A fost luată măsura  sechestru asigurător asupra a 4 autovehicule.

În cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava  cu propunerea de  arestare preventivă a 16 dintre inculpații reținuți.
Activitățile judiciare au fost realizate  împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava.

Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul polițiștilor structurilor de combatere a criminalității organizate Botoșani, Bacău, Neamț, Bistrița-Năsăud, luptătorilor serviciilor acțiuni speciale din cadrul IPJ Suceava și IPJ Bistrița Năsăud și al jandarmilor din cadrul IJJ Suceava și Brigăzii Mobile de Jandarmi Alexandru cel Bun Bacău.

Suportul de specialitate a fost asigurat către  Direcția Operațiuni Speciale din cadrul IGPR.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.