Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, a solicitat autorităților publice locale care dețin în stoc, la nivelul primăriilor pe care le conduc, pachete cu produse de igienă, sprijin în vederea distribuirii acestora către persoanele aflate în carantină instituționalizată sau în izolare voluntară la domiciliu, având în vedere că acestea pot avea calitatea de persoane care beneficiază de ajutoare alimentare, respective produse de igienă, sub rezerva îndeplinirii cumulative a condițiilor impuse prin legislația specifică. Aceasta presupune prezentarea anchetelor sociale care dovedesc calitatea acestora de persoane aflate în situații critice de viață precum și a documentelor emise de Direcția de Sănătate Publică Suceava care atestă situația temporară de vulnerabilitate în care se află. De asemenea, prin adresă transmisă în data de 20.03.2020, prefectul județului Suceava a solicitat autorităților executive din administrația publică locală ca, împreună cu medicii de familie din unitatea administrativ- teritorială să monitorizeze zilnic, telefonic, persoanele aflate în izolare voluntară la domiciliu, sub aspectul stării de sănătate, precum și din punct de vedere al respectării autoizolării. Pentru ducerea la îndeplinire a celor două măsuri dispuse, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției a pus la dispoziția autorităților publice locale datele de identificare pentru persoanele izolate voluntar la domiciliu sau carantinate instituțional. Ambele măsuri dispuse de prefectul județului Suceava sunt în concordanță cu prevederile Ordinului Comandantului Acțiunii nr. 74525/ 18.03.2020 și Ordonanței militare nr. 1/2020 privind unele măsuri de primă urgență care privesc aglomerările de persoane și circulația transfrontalieră a unor bunuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.