Un bărbat a murit în ambulanța care îl transporta la spital, la primele ore ale zilei de luni, 5 iunie. Este vorba despre un localnic de 55 de ani, din Pârteștii de jos.

Polițiștii au fost anunțați de caz și au demarat cercetări după ce cadrele sanitare de la Ambulanță au sunat la 112.

Agenții au luat legătura cu soția defunctului, care a relatat că, în jurul orelor 01:20, soțul său a început să acuze o stare de rău motiv pentru care aceasta a solicitat prin SNUAU 112 intervenția cadrelor medicale.

La fața locului s-a deplasat un echipaj al ambulanței. Cadrele sanitare au constatat că pacientul avea dispnee și o saturație mică, motiv pentru care au decis să-l transporte la Spitalul Orășenesc Gura Humorului în vederea efectuării de investigații suplimentare.

Pe timpul transportului, bărbatul de 55 de ani a intrat în stop cardio-respirator. S-au efectuat minute în șir manevre de resuscitare, însă în zadar, iar medicii au declarat decesul.

Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Orășenesc Gura Humorului, urmând a fi efectuată autopsia medico-legală.

Bărbatul era cunoscut cu mai multe afecțiuni medicale și era dializat de 23 de ani.

Condițiile în care acesta a murit sunt cercetate acum de polițiști, care așteaptă rezultatele necropsiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.