Spitalul Județean Suceava

Fost angajat la ISU Suceava, mort în condiții suspecte, după ce s-a intoxicat cu alcool metilic. Acesta a ajuns la Spitalul Județean Suceava în stare gravă, cu insuficiență renală.

Bărbatul de 43 ani, din municipiul Suceava, a stat 11 zile internat în Secția de Nefrologie a spitalului.

Cu ocazia cercetărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că pe 3 iulie, în timp ce se afla pe raza comunei Șerbăuți, la locuința unor rude, defunctul a acuzat o stare de rău, motiv pentru care soția sa a solicitat sprijinul Serviciului de Ambulanță Suceava.

Bărbatul, fost angajat al ISU Bucovina Suceava, a fost transportat la Spitalul Județean Suceava, unde a fost diagnosticat cu ”intoxicație acută alcool metilic, insuficiență renală acută, acidoză metabolică severă, hipertensiune arterială, diabet zaharat tip II, etilism cronic, șoc septic, hemoragie digestivă superioară.”

Ulterior, starea sa de sănătate s-a degradat, survenind decesul, vineri seară, 14 iulie.

Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Județean Suceava în vederea efectuării necropsiei și pentru stabilirea cauzelor morții.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă” și urmează să stabilească în ce circumstanțe a băut acesta alcool metilic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.