Un motociclist a ajuns la spital după ce a fost izbit de un autoturism, după care motocicleta a fost proiectată într-o altă mașină, care era parcată.
Accidentul a avut loc în municipiul Suceava, vineri după-amiază.
Un bărbat de 37 ani, din comuna Ipotești, a condus autoturismul marca VW Caddy, pe banda întâi a străzii  Mitropoliei din municipiul Suceava, având direcția de deplasare Ipotești spre Suceava. Ajungând în dreptul hotelului „Balada”, la intersecția cu strada Tudor Vladimirescu, nu s-a asigurat la schimbarea benzii de mers( de pe banda întâi pe banda a doua) și a intrat în coliziune cu motocicleta marca Honda, care rula pe banda a doua, în aceeași direcție, fiind condusă de un bărbat de 52 ani, din comuna Ipotești. În urma impactului, motocicleta a fost proiectată într-un autoturism Mercedes, care era parcat.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a motociclistului, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava, cu ambulanţa. 
Conducătorul auto și motociclistul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative şi li s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. 
Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.