drepturi de autor informatiata.ro

Municipiul Suceava intră în scenariu roșu din cauza infecțiilor cu noul coronavirus. Rata de infectare a depășit două zile consecutiv 3 cazuri la mia de locuitori. Sâmbătă în municipiul Suceava era o rată de infectare cu COVID-19 de 3,05 la mia de locuitori, iar duminică de 3,07 la mia de locuitori. Prin urmare, DSP Suceava a propus intrarea în scenariul roșu.

Conform primarului Ion Lungu, se vor aplica următoarele restricții:
desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este interzisă;

activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă;

activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă;

De asemenea, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.

Luni toate școlile din municipiul reședință de județ vor funcționa la fec la în data de 30 septembrie, urmând ca fiecare unitate să propună propriul scenariu de funcționare, în funcție de evoluția situației epidemiologice. Primarul Ion Lungu a declarat duminică după amiază că luni se va stabili modalitatea de funcționare a școlilor pentru următoarele 14 zile.

Ion Lungu face încă un apel către suceveni să respecte regulile referitoare la prevenirea infecției cu noul coronavirus, să poarte masca de protecție și să păstreze distanța fizică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.