Nenorocire, la Ilișești după ce o mașină a fost spulberată de un autotren. Accidentul grav s-a petrecut joi seară, în jurul orei 19.00, în zona cabanei Ilișești, pe DN 17.

Trei persoane au rămas înacrcerate în mașina distrusă complet și căzută în șanț. ȘI caionul de la SC CALCARUL a plonjat în șanț.

Încarcerații au fost scoși din mașina inconștienți de către cadrele de la Descarcerare. Din păcate, doi dintre răniți prezentau leziuni incompatibile cu viața și au fost declarați decedați după ce manevrele de resuscitare au eșuat.

La fața locului s-au deplasat pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă dotată cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2 cu sprijinul a trei echipaje SAJ.

Conducătorul autocamionului este monitorizat de către un echipaj SAJ. Imaginile de la fața locului sunt devastatoare: peste tot resturi de caroserie iar autoturismul este doar un morman de fiare contorsionate.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a petrecut evenimentul rutier.

Treficul rutier este blocat în zonă. Un al treilea rănit este transportat cu ambulanța către Spitalul Județean Suceava dar se află și acesta în stop cardio-respirator.

Conform IPJ Suceava, din primele verificări s-a constatat ca un autoturism în care se aflau trei bărbați (șoferul și doi pasageri) și care circula din direcția Suceava catre Gura Humorului, după o curbă ușoară ar fi pătruns pe contrasens și a lovit frontal o autobasculanta care circula regulamentar din sens opus.

În urma impactului, ambele vehicule au părăsit partea carosabilă, răsturnându-se în zona laterală a acostamentului care prezintă și diferențiere de nivel.

A rezultat decesul șoferului autoturismului, un bărbat de 39 ani din municipiul Suceava și decesul unui pasager din autoturism, în vârstă de 18 ani, din municipiul Suceava.

De asemenea, a rezultat rănirea gravă a unui alt pasager din autoturism, respectiv un bărbat de 30 ani, din municipiul Suceava. Acesta a fost preluat de echipaj medical și transportat la Spitalul Județean Suceava.

Șoferul autobasculantei, un barbat de 52 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a suferit leziuni ușoare, fără a necesita îngrijiri medicale.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ și a fost condus și la unitate medicală pentru prelevare probe biologice de sânge.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând sa se stabilească cu exactitate circumstanțele producerii evenimentului și sa se dispună procedural prin unitatea de parchet competentă.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.