hot-casa-locuinta, foto Libertatea

O bătrână de 88 de ani a reușit să fenteze hoțul care a intrat peste ea în casă cu cuțitul în mână. Bătrâna a parat loviturile de cuțit și a reușit să iasă din casă și să ceară ajutor.

La data de 09.05.2022 procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie calificată.

La data de 07.05.2022, în jurul orelor 21:50, inculpatul a pătruns fără drept în curtea locuinței persoanei vătămate, persoană ce locuiește singură, aflată într-o vădită stare de vulnerabilitate, datorită vârstei de 88 de ani.

Mai mult, bătrâna are deficiențe locomotorii. Individul a intrat în interiorul locuinţei, loc în care, cu fața acoperită, s-a apropiat de bătrână și, prin amenințare cu un cuțit, i-a solicitat să-i dea banii pe care-i deţine în locuinţă.

Având prezenţă de spirit, persoana vătămată a apucat cu mâna dreaptă cuţitul care era îndreptat către ea, tăindu-se în palmă iar cu mâna stângă i-a îndepărtat autorului masca chirurgicală care-i acoperea fața precum şi fesul purtat pe cap, fără însă a-l putea recunoaşte pe agresor, observând doar că purta pantaloni scurţi de culoare închisă, deoacere picioarele în partea de jos erau descoperite.

Inculpatul şi-a pus fesul la loc pe cap, a prins-o cu mâna de față pe persoana vătămată provocându-i leziuni, cerându-i în continuare să-i dea toţi banii pe care îi are.

Pentru a reuşi să scape de agresor, persoana vătămată l-a minţit pe atacator că sumele de bani le ţine într-un borcan ascuns în afara locuinţei, cerându-i să îl urmeze pentru a-i arăta locul exact.

Astfel, sprijinindu-se de obiectele din jur şi fiind urmată îndeaproape de agresor, persoana vătămată a reuşit să iasă din locuinţă, moment în care a început să strige după ajutor.

Strigătele sale au alarmat vecinii și l-au speriat pe inculpat, care a fugit, părăsind curtea locuinţei persoanei vătămate.

Acesta a fost prins ulterior de polițiști.

Față de inculpat s-a dispus, la data de 08.05.2021, măsura reținerii pentru 24 ore, acesta fiind prezentat la data de 09.05.2021 instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Gura Humorului a admis cererea şi a dispus emiterea unui mandat de arestare pe numele inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.