Pădure pusă la pământ de un ciclon, la Poiana Micului – Mănăstirea Humorului. Localnicii spun că este semn rău și vorbesc despre învățăturile bătrânilor.

Vântul puternic a pus la pământ în timpul unei furtuni arbori de pe 14 hectare. Copacii au căzut pe rând, ca pisele de domino. S-a întâmplat la Poiana Micului iar silvicultorii spun că nu au mai văzut așa ceva. Practic vântul a smuls copaci cu totul, din rădăcini, în unele zone.

Pagubele sunt mari iar doborâturile urmează a fi scoase din pădure de silvicultori iar apoi valorificate. Silvicultorii au acum o sarcină dificilă, zona fiind greu accesibilă și fiind și periculos pentru ei.

Localnicii spun că nu au mai văzut niciodată așa o furie a naturii. Ei vorbesc despre învățăturile bătrânești și spun că este un semn rău faptul că a fost pusă la pământ o pădure tânără. Oamenii ne-au explicat că bătrânii spuneau că dacă este doborâtă de vânt pădure tânără înseamnă că în viitorul apropiat mulți tineri vor muri.

Ei povestesc depre furtuna cu gheață mare care s-a abătut peste Poaiana Micului și de ciclonul care a smuls copaci de pe vârf de munte.

Silvicultorii declară că după ce lemnul din doborâturi va fi ridicat vor trebui să reîmpădurească zona.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.