Deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu declară că românii asistă în această vară la un spectacol politic dezgustător, în timp ce România a adunat datorii uriașe iar prețurile cresc.

”Ne conduce o gașcă de mincinoși tupeiști, care se împiedică unii de alții”, este de părere Eugen Bejinariu. Acesta spune că politicienii PNL de la PLUSR sunt interesați doar de funcții și de imaginea pe care și-o promovează pe rețele de socualizare.

Eugen Bejinariu declară că România se îndreaptă spre o criză care o va îngenunghea.

Redăm integral declarația de presă a deputatului PSD de Suceava Eugen Bejinariu:

”Politicienii puterii coboară de la o săptămâna la alta ștacheta prestației lor în numele celor care i-au ales.

Este absolut dezgustător felul în care pentru fiecare din politicienii PNL si PLUSR contează doar funcția pe care s-a așezat și imaginea personală măsurată în numărul de omagii colecționate pe Facebook.

Avem parte de cea mai nevolnică guvernare din ultimii 30 de ani, ne conduce o gașcă de mincinoși tupeiști, care se împiedică unii de alții în lupta fără de margini a orgoliilor lor.

Coaliția lor e limpede că nu funcționează, fiecare din partidele lor e măcinat de lupte zgomotoase, de amenințări și dezvăluiri care scot la lumină caractere meschine, agende separate și interese personale infecte. În tot acest timp ei conduc prin slogane, minciuni și postări, care mai de care mai ego-centrate, pe platformele sociale.

România e copleșită de catastrofe, campania de vaccinare e un fiasco dramatic, medicii și personalul medical sunt neplătiți de luni de zile, profesorii sunt batjocoriți cu reduceri ale veniturilor și vești în zig-zag despre viitorul activității lor, bugetarii sunt perpetuu amenințați cu concedierea, viitorii pensionari sunt invitați la muncă până o vor putea părăsi cu picioarele înainte, companiile au fost lăsate în bătaia vântului distrugător al pandemiei, inflația a crescut amețitor și datoria publică a depășit jumătate din PIB-ul României.

Ne îndreptăm spre prăpastia unei crize care ne va îngenunchea. Dar suntem invitați de guvernanți să pășim semeț, cu optimism; ni se pare nouă că traiul nostru s-a îngreunat, premierul ne anunța ca economia duduie și oamenii sunt fericiți.

Ni se pare nouă că agricultorii sunt lăsați de izbeliște, premierul ne spune că măsurile lui au adus bunăstare tuturor. Ni se pare nouă că fiecare leu din buzunar valorează și poate cumpăra mai puțin, premierul ne anunță că țara o duce mai bine ca nicicând înainte.

Datoria României a ajuns la 100 de miliarde de euro, 58 din aceste miliarde au fost împrumutate, înrobitor, cu cele mai mari dobânzi posibile, în ultimul an si jumătate – fără să știm, să vedem sau simțim unde s-au dus acești bani.

Nu s-au demarat investiții, nu s-au lansat proiecte de (re)construcție, nu s-au început proiecte de infrastructură, nu a fost ajutat sectorul agricol, nu s-a acordat sprijin sectorului privat. S-au eliminat alocații, subvenții, ajutoare și forme de sprijin ale unor categorii defavorizate.

Nu s-a făcut nimic concret, bun, sănătos, durabil, constructiv. Nici nu s-a început măcar. Asistam doar la declarațiile lor triumfaliste și impertinent mincinoase.

În timp ce primul ministru și brigada lui de ageamii din guvernul PNL-PLUSR ne explică, năucitor de desprinși de realitate, cum o duc românii din ce în ce mai bine, vin datele Institutului Național de Statistică să ne arate radiografia dezastrului: totul s-a scumpit în ultimele șase luni. Totul!

S-a scumpit curentul cu peste 18%, s-a scumpit mâncarea cu peste 10%, s-a scumpit benzina, s-au scumpit serviciile, băuturile, țigările, transportul… totul! Și abia a început coșmarul inflației, abia sunt zorii dezastrului în care ne afundă guvernarea PNL-PLUSR.

Trăim o vară a revelațiilor triste despre cum puterea de dreapta aduce, din nou (a câta oara?) sărăcie – după ce guvernarea PSD păstrase un prag foarte mic al îndatorării și reușise să mărească veniturile tuturor categoriilor sociale în timp ce creștea economia.

Trăim un spectacol politic dezgustător al luptei pentru putere în cadrul unor partide care, indiferent de cine vor fi conduse, vor continua să ne aducă ceea ce au adus mereu: slogane pompoase, zero rezultate, sărăcie, austeritate și crize.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.