Directorul Casei Judeţene de Pensii Suceava, Constantin Boliacu, anunţă că activitatea de recalculare a pensiilor, realizată în temeiul Deciziei nr.702/2019 a Curții Constituționale a României, a fost finalizată, iar persoanele beneficiare urmează să primească acasă deciziile privind drepturile de pensie recalculate. La nivelul judeţului Suceava, au beneficiat de această recalculare, un număr de 11.391 persoane, iar creşterea cea mai mare a drepturilor de pensie a fost de 886 lei. Decizia nr.702/2019 pronunţată de CCR are în vedere aplicarea indicelui de corecție prevăzut la art. 170 din Legea nr.263/2010 și în cazul persoanelor care au fost înscrise la pensie de invaliditate în temeiul Legii nr.19/2000 și care au îndeplinit, respectiv vor îndeplini condițiile pentru pensia de limită de vârstă în temeiul Legii nr.263/2010. Valoarea indicelui de corecție care se aplică la punctajul mediu anual, determinat în condițiile art. 95 din Legea nr.263/2010, este cea în vigoare la data la care s-au deschis, respectiv se vor deschide drepturile de pensie pentru limită de vârstă. Deciziile de pensie privind drepturile recalculate, au fost trimise beneficiarilor la domiciliu, prin poştă. În situația în care cuantumul revizuit este mai mare decât cel aflat în plată, noile drepturi se acordă de la data de 10.02.2020. Operaţiunea de efectuare a plăţilor pentru dosarele recalculate a început, este în plină desfăşurare şi va continua într-un ritm susţinut, până la finalizare, declară Constantin Boliacu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.