foto din arhivă

Percheziții la școli de șoferi din Suceava și Salcea, într-un amplu dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul estimat în cauză este de 596 387 lei.

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, împreună cu polițiștii din cadrul IPJ Suceava – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, au efectuat în cursul zilei de miercuri, 06 martie, un număr de patru percheziții domiciliare în localitățile Salcea și Suceava.

Este vorba despre un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în domeniul prestărilor de servicii de pregătire a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere.

În fapt, din cercetările efectuate în cauză a rezultat că mai multe persoane ar fi acționat în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, prin neînregistrarea în contabilitate, a tuturor veniturilor obținute ca urmare a desfășurării activităților specifice școlilor de șoferi, prin intermediul a două societăți comerciale.

 

 

Investigațiile vizează un număr de două persoane fizice și două persoane juridice.

În cauză au fost identificate și ridicate mijloace materiale de probă, necesare în vederea documentării întregii activități infracționale (înscrisuri, documente contabile, unități de stocare date), precum și pentru stabilirea valorii exacte a prejudiciului cauzat.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.