Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat că la Suceava se fac peste 250 de testări zilnice pentru noul coronavirus. Acesta ia apărarea cadrelor medicale de la Laboratorul de Biologie Moleculară de la Spitalul Județean “Sfântul Ioan cel Nou” Suceava și spune că aceștia au depus un efort deosebit în ultimele zece zile și au reușit să pună în funcțiune: aparatul de tip PCR pentru testarea noului coronavirus (COVID-19) donat de PRIMĂRIA SUCEAVA, adus din Coreea de Sud;echipamentele donate de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și aparatul de testare pentru noul coronavirus (COVID-19) de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava.

„Datorită sacrificiului lor (aceștia lucrează până la epuizare) și profesionalismului de care au dat dovada, ASTĂZI se fac la Suceava peste 250 de teste pe zi și începând din data de 8 aprilie rezultatele sunt gata în aceeași zi”, a declarat Ion Lungu.

Edilul a precizat că la Iași, unde se fac teste pentru depistarea noului coronavirus și pentru celelalte orașe din Moldova, se ajunge la un număr de 500 de teste zilnic.

„Să nu uităm că până la începutul lunii aprilie nu se făceau teste deloc în Suceava. Este prea devreme să tragem concluzii, dar cu siguranță aceste testări vor conduce la salvarea de vieți omenești.Dragii noștri eroi (fără nici un fel de exagerare) aveți toată recunoștința comunității!Ne plecăm în fața voastră și vă suntem alături!”, a transmis Lungu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.