foto:arhivă

Petrecere de nuntă spartă de polițiști la Vicovu de Sus.

Duminică după-amiază, lucrătorii din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus, au fost informați cu privire la faptul că, la restaurantul ”ROKA” din orașul Vicovu de Sus, are loc un eveniment privat.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului. În incinta restaurantului ”ROKA” în sala de la etajul 1, au fost identificate și legitimate un număr de 17 de persoane care participau la petrecere de nuntă.

Organizatorul acestui eveniment, s-a stabilit ca fiind un localnic de 33 ani, administrator al restaurantului.

În urma legitimării petrecăreților, li s-a adus la cunoștință, atât organizatorului evenimentului, cât și participanților la eveniment, faptul că se aflau sub incidența Legii 55/2020. Participanții la eveniment, au înțeles să părăsească incinta restaurantului. Organizatorul evenimentului nu s-a opus încheierii petrecerii private, participanții părăsind toți sala localului.

Participanții la evenimentul privat au fost sancționați cu avertismente. Organizatorul evenimentului și cei doi miri au fost sancționați cu amendă, în valoare totală de 1.500 lei.

Urmează a fi informată Direcția de Sănătate Publică Suceava despre eveniment în vederea luării măsurilor legale în cauză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.