Pietonul mort într-un grav accident rutier, în cartierul Burdujeni, luni dimineață este un fost angajat al Prefecturii Suceava, Constantin Pintilie, de 66 de ani. Acesta este plâns acum de colegii săi din cadrul Instituției Prefectului, care au transmis un mesaj de consoleanțe familiei.

Bărbatul a murit sub ochii soției sale, Rodica Pintilie, fostă dircetoare a Școlii Generale Miron Costin, din cartierul sucevean Burdujeni. Cei doi ieșiseră la cumpărături.

Conform IPJ Suceava, la data de 04 martie, în jurul orelor 06.30, un bărbat de 29 ani, din orașul Salcea, a lovit cu mașina un pieton, în timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Burdujeni, direcția Suceava-Salcea.

În apropierea trecerii pentru pietoni din proximitatea intersecției cu strada Păcii, acesta a suprins și accidentat un bărbat de 66 ani, din municipiul Suceava, care avea calitatea de pieton și care era angajat în traversarea părții carosabile de la dreapta la stânga având în vedere direcția de deplasare a autoturismului.

În urma impactului, pietonul a fost rănit și a fost preluat de un echipaj medical și transportat la U.P.U Suceava.

Din nefericire, la unitatea medicală, bărbatul nu a mai putut fi salvat, avea leziuni grave și hemoragie. El a intrat în stop cardio-respirator iar în jurul orei 08.00 a fost declarat decesul.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, ulterior, la spital fiindu-i prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

”Colectivul Instituției Prefectului – județul Suceava a aflat cu tristețe despre trecerea fulgerătoare în neființă, în data de 4 martie 2024, a celui care a fost PINTILIE CONSTANTIN, un coleg deosebit prin contribuția sa valoroasă la echipă și pentru prietenia sa sinceră. Ne exprimăm sincerele condoleanțe și suntem alături de familia îndurerată în aceste momente dificile. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, au transmis foștii colegi de la Prefectura Suceava.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.