Primărița de la Voitinel, Maria Pleșca, candidează pentru un nou mandat, pentru a continua investițiile în localitate. Aceasta vine cu o echipă de consilieri experimentați, oameni cu proiecte și idei.
La Voitinel sunt în curs de realizare numeroase proiecte, printre care extinderea rețelelor electrice, construirea de locuințe de serviciu pentru cadre medicale și didactice, reabilitarea drumurilor, modernizarea școlilor și dotarea acestora cu mobilier și echipamente digitale, digitalizarea primăriei și amenajarea de spații de joacă pentru copii.
Pentru următorul mandat, Maria Pleșca și-a stabilit din timp obiectivele: parc de panouri fotovoltaice, rețea inteligentă de distribuție a gazelor naturale în toată comuna, pistă de biciclete pe o distanță de 9 kilometri și extinderea rețelelor de apă și canalizare.
Liderii PSD Suceava și Maria Pleșca s-au întâlnit cu aproximativ 200 de localnici, la căminul cultural și au discutat problemele acestora.
Gheorghe Șoldan a declarat că, din bugetul propriu al primăriei, la Voitinel, acum câteva luni, a fost inaugurat noul centru medical al comunei, construit de la zero în doar 11 luni.
O investiție foarte importantă pentru comunitatea de peste 5.000 de locuitori, dar și pentru oamenii din localitățile învecinate, mai ales că există posibilitatea, pe lângă medicul de familie, să funcționeze acolo mai multe cabinete medicale cu medici de diferite specializări.
”Vreau să fiu alături de primarul Maria Pleșca și în calitate de președinte al Consiliului Județean Suceava, pentru a ajuta comunitatea din Voitinel mai mult decât a făcut-o actuala administrație județeană. Mult mai mult”, a transmis localnicilor deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan, candidat la șefia Consiliului Județean Suceava. 
Comandat de PSD OJ Suceava, Cod Mandatar 21240002

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.