Spitalul Județean Suceava

Spitalul Județean Suceava revine treptat la activitatea normală. Marți s-a decis ca în toate secțiile, până la etajul V, să se organizeze secții non-COVID. Anunțul a fost făcut de președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, care încă de vineri a cerut Comitetului Județean pentru Situații de Urgență să analizeze posibilitatea revenirii activităților medicale anterioare pandemiei, la Spitalul Județean de Urgență ,,Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Luni și marți au avut loc două întâlniri ale CJSU, precum și o ședință tehnică la care a participat și coordonatorul pentru gestionarea COVID al Regiunii Nord-Est, dr. Lucian Indrei, împreună cu conducerea Spitalului Județean Suceava și reprezentanți DSP Suceava. Având în vedere argumentele privind numărul scăzut de cazuri COVID și trendul îmbucurător al evoluției situației epidemiologice în județ, s-a concluzionat că există premisele de a se organiza trecerea la activitățile medicale anterioare pandemiei, la Spitalul Nou. Astfel, pe toate nivelurile până la etajul V, se vor organiza secții non-COVID.
Flutur a apreciat că se va putea reveni astfel la circa 70% din activitatea normală a Spitalului Județean Suceava și, foarte important, se va putea relua activitatea medicală în secții cu specializări medicale unice în județ. Aici vor funcționa secții cum ar fi: neurochirurgie, chirurgie, urologie, obstetrică și ginecologie, ortopedie etc.
Etajul VI al spitalului va fi zonă tampon, unde vor fi pacienții internați care sunt testați și care apoi, funcție de rezultatul testului, vor fi internați pe secțiile COVID sau non-COVID. La etajul VII va fi terapie intensivă COVID și secții pentru intervenții chirurgicale pentru pacienți COVID. De asemenea, va fi asigurată separarea circuitelor funcționale COVID și non-COVID.
Președintele CJ Suceava declară că, în funcție de evoluția bolii în județ va fi posibilă, ulterior, amenajare etajelor superioare ca zone COVID odată cu amenajarea etajului VI ca zonă non COVID.
,,Pavilioanele de la Spitalul Vechi se mențin spații COVID, mai puțin Secția de Oncologie, care va fi non-COVID. La Spitalul Vechi este demarată procedura pentru înființarea unei unități de Terapie Intensivă lângă Secția Infecțioase. Urmează ca miercuri să se realizeze procedura de avizare epidemiologică pentru soluția prezentată. Având în vedere evoluția la acest moment a situației epidemiologice în județ, acestea sunt soluțiile identificate pentru revenirea, în etape, a activității Spitalului Județean Suceava la activitățile normale, de dinainte de pandemie. Nu a fost cazul să fie luate în calcul alte soluții cum ar fi zonele de izolare pentru pacienții asimptomatici, sau alte unități medicale din județ și salut acest lucru”, a precizat Flutur.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.