polițiști, sursă foto România Liberă

În cadrul acțiunii au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 12.035 lei.

În baza Planului de acțiune Blocada, la nivelul Poliției Municipiului Suceava s-a organizat o acțiune preventiv-reactivă, în sistem integrat, în perioada 09 iulie, ora 19.00 – 10 iulie, ora 01.00, acționându-se cu efective mărite din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice și acțiuni speciale, în mediul urban, pe raza cartierului Burdujeni din municipiul Suceava, în zonele cu risc criminogen ridicat și pe sectoarele de drum cu risc accidentogen, pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale, în special a infracțiunilor comise cu violență, a actelor de comerț ilicit, cât și pentru pentru menținerea ordinii și liniștii publice și a unui climat de siguranță rutieră.

La acțiune au participat 31 lucrători de poliție, din care 14 de ordine publică (din cadrul Secției Burdujeni, Biroului Ordine Publică, SPR2 Ipotești și SPR5 Dărmănești), 5 polițiști din cadrul Biroului Rutier, doi polițiști din cadrul Biroului Investigații Criminale, patru polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, șase luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și doi lucrători din cadrul Poliției Locale Suceava, acţionând în zonele stabilite în echipe mixte cu autospeciale din dotarea tuturor structurilor implicate.

Efectivele participante au acționat cu preponderență pe raza cartierului Burdujeni, din municipiul Suceava, unde au fost înregistrate anterior evenimente de tulburare a ordinii și liniștii publice, fapte comise cu violență, acte de comerț ilicit, precum și nereguli la regimul rutier.

În cadrul acțiunii au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 12.035 lei.

De asemenea, a fost constatată în flagrant o infracțiune și au fost confiscate bunuri în valoare de 13.118 lei.

În data de 09 iulie, în cadrul acțiunii desfășurate, echipajele planificate au efectuat verificări în Piața Agroalimentară Burdujeni, ocazie cu care, au identificat-o pe o femeie în vârstă de 51 ani. S-a procedat la efectuarea controlului economic, ocazie cu care au fost identificate 937 pachete de țigarete de proveniență extracomunitară. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 270 din legea 86/2006. Polițiștii au procedat la indisponibilizarea întregii cantități de țigarete, iar în urma administrării probatoriului în cauză au dispus măsura preventivă a reținerii pentru 24 ore față de femeia de 51 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.