O refugiată din Ucraina a născut primul ei copil la Spitalul Județean Suceava, joi dimineață, după ce i s-a rupt apa în hotelul lui Ștefan Mandachi, acolo unde era cazată.

Este vorba despre o tânără de 17 ani, care a ajuns în final la Spitalul Județean Suceava, unde a născut o fetiță sănătoasă cu ajutorul cadrelor medico-sanitare de aici.

Ștefan Mandachi a anunțat pe contul său de socializare că tinerei i s-a rupt apa mamei când era pe saltea, în salonul mare de evenimente din hotelul său – transformat în tabără de refugiați.

Tânăra urma să pornească joi spre Polonia, însă a ajuns la spital.

Un voluntar pe nume DORA (o ucraineancă stabilită la Suceava și care traduce pentru refugiați) a asistat-o pe tânăra care era în durerile nașterii.

Aceasta a avut grijă de refugiata care intrase în panică și a sunat ambulanța. Dora (foto) a calmat-o pe și a intrat în sala de operații cu ea, a tradus în ucraineană tot pentru ea, fiind o legătură între mamă și cadrele medico-sanitare.

Fetița e sănătoasă iar acum Ștefan Mandachi se gândește să o boteze, deci să îi devină naș.

Acesta a anunțat că în momentul în care proaspăta mămică și fetița vor ieși din spital va pune la dispoziția celor două un apartament sau o casă, dacă tânăra va dori.

Tatăl copilului a rămas în Ucraina, tânăra fiind însoțită de niște mătușe.

UPU Suceava

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.