Pasager în cursa de la Luton, ridicat de mascați de pe Aeroportul Suceava. Polițiștii suceveni au ridicat direct de pe Aeroportul Suceava un botoșănean căutat în Italia pentru jaf calificat. Acesta s-a întors în țară din Anglia, cu o cursă Luton-Suceava care a aterizat sâmbătă, în jurul orei 12.30. Bărbatul a fost ridicat de mascați de pe Aeroportul Suceava, la coborârea din avion.

O escortă din cadrul SIC a preluat de pe Aeroportul Ștefan cel Mare persoana urmărită Moscalu Mihai Dragoș în vârstă de 40 ani din comuna Corni, județul Botoșani. Bărbatul figura urmărit, pe numele său fiind emis un mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare din Italia pentru comiterea infracțiunii de jaf calificat.
â
Persoana solicitată a fost prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care a dispus reținerea acesteia pentru 24 de ore. În continuare acesta a fost prezentat la instanță, pe numele său, Curtea de Apel Suceava emițând mandatul de arestare.
Persoana semnalată a fost introdusă în arestul IPJ Suceava.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.