Bărbat din Grămești, ridicat de mascați și plasat după gratii pentru un furt comis în Italia. Acesta era căutat de autoritățile italiene.

Miercuri a fost identificat de polițiști din cadrul Poliției Orașului Siret numitul Grigoraș Dumitru, de 30 ani, din comuna Grămești, față de care autoritățile judiciare din Italia au emis semnalare în vederea arestării.

Bărbatul a fost condamnat în peninsulă la executarea pedepsei de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt.

A fost constituită o escortă care l-a preluat pe Grigoraș Dumitru, acesta fiind prezentat ulterior procurorului de serviciu din cadrul PCA Suceava.

S-a dispus măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore începând, urmând a fi sesizată instanța competentă pentru a dispune cu privire la extrădare.

Persoana solicitată a fost introdusă în Arestul IPJ Suceava.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.