Polițiștii suceveni au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de peste 77.000 lei celor care au ieșit din case după ora 22.00.
În seara precedentă, în intervalul orar 22.00-06.00 la nivel județean au acționat peste 150 de polițiști dar și jandarmi și polițiști locali.
Polițiștii din cadrul IPJ Suceava au aplicat 34 de sancțiuni contravenționale în valoare de 77.400 lei pentru nerespectarea prevederilor privind interzicerea deplasărilor după ora 22.00, respectiv încălcarea prevederilor art. 5 al Ordonanței Militare nr.2.
În cadrul acțiunilor s-a continut și difuzarea solicitării de a rămâne în case prin intermediul mijloacelor acustice din dotarea autospecialelor de poliție.
„Activitățile vor fi permanentizate având în vedere că începând de miercuri s-a restricționat total circulația persoanelor în afara situațiilor prevăzute la art. 4 din Ordonanță”, a precizat Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.