Șofer beat prins de polițiști la Vicovu de Jos după o urmărire. Incidentul s-a petrecut sâmbătă noapte.

Pe raza comunei Vicovu de Jos, satul Vicovu de Jos, pe DC47B, polițiștii aflați în misiune au efectuat semnale regulamentare de oprire luminoase și sonore unui autoturism.

Șoferul nu s-a conformat, continuându-și deplasarea, motiv pentru care s-a procedat la depășirea autoturismului.

Conducătorul auto a virat stâng, intrând în curtea unei locuințe care avea porțile deschise.

S-a procedat imediat la interceptarea persoanei, care a coborât de la volanul autoturismului și care nu vorbea coerent și de abia se ținea pe picioare, semn că era băut.

S-a procedat la conducerea acestuia la Sediul Postului de Poliție Vicovu de Jos, unde a fost identificat în persoana unui bărbat de 35 ani.

Șoferul fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul testării fiind de 0, 61 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul a fost condus la Spitalului Municipal Rădăuți, unde s-a procedat la recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.