sursa foto:editia.ro

Șofer blocat în trafic după o urmărire pe 9 kilometri. Individul a primit 13 amenzi după ce polițiștii au reușit să pună mâna pe el și să îm încătușeze în plină stradă.

Polițiștii au aplicat 13 amenzi unui șofer blocat în trafic după o urmărire pe străzile Suecevei. S-a întâmplat ziua în amiaza mare, vineri, la ora 14:50.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Suceava au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autovehicul marca IVECO, înmatriculat în Anglia, care se deplasa pe strada Grigore Alexandru Ghica.

Conducătorul auto nu s-a conformat la semnalul regulamentar de oprire, mai mult a apăsat pedala de accelerație. Agenții au pornit în urmărirea acestuia pe străzile Gheorghe Doja, Jean Bart, Putna, Gheorghe Doja, Grigore Alexandru Ghica, apoi pe DN2(Suceava-Siret) și pe VO2P km 9. În final s-a reușit blocarea și oprirea fugarului.

Șoferul, un tânăr de 20 de ani, din Bilca, pe nume Rus Ciprian, a fost imobilizt și încătușat în plină stradă după care a fost condus la sediul Poliției Municipiului Suceava. În urma verificărilor s-a constatat faptul că autoturismul la vonalul căruia se afla tânărul nu deține o poliță RCA valabilă, iar inspecția tehnică periodică era expirată din data de luna martie 2018. De asemenea, în timpul urmăririi conducătorul auto a încălcat mai multe reguli de circulație.

Polițiștii au încheiat 13 procese verbale de constatare a contravenției în cazul acetui șofer blocat în trafic. Valoarea amenzilor se ridică la 10715 lei. Oamenii legii au reținut tânărului permisul de conducere pentru 390 de zile. El s-a ales cu dosat penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.